Ce sunt lipopolizaharidele?
Lipopolizaharidele sunt niște molecule mari care provin din membrana exterioară a unui anumit timp de bacterii (bacterii gram–negative). Acestea sunt cunoscute și sub numele de endotoxine.
Ce este endotoxemia metabolică?
Endotoxemia înseamnă prezența endotoxinelor/lipopolizaharidelor în sânge, unde pot cauza probleme. Un nivel ridicat de endotoxemie duce la septicemie (un răspuns extrem de puternic din partea organismului față de o infecție).
Endotoxemia metabolică se referă la un nivel redus, dar touși semnificativ, de endotoxine în sânge, nivel care poate să fie cauzat de ceea ce mâncăm. Prezența cronică a endotoxinelor în sânge la un astfel de nivel poate produce o inflamație cronică cu efecte potențial negative – în sensul că poate crește riscul de boli cronice.
Surse de endotoxine
Cea mai mare potențială sursă non-infecțioasă de endotoxine este chiar oganismul nostru. În intestinul nostru avem un număr extrem de mare de bacterii, iar o parte dintre acestea sunt bacterii gram-negative.
O altă potențială sursă de endotoxine este mâncarea, mai ales alimentele fermentate și produsele animale – din simplul motiv că bacteriile apar ușor pe un țesut mort. Prepararea termică a produselor animale nu ne scapă de aportul de endotoxine din produsele respective. La fel și în cazul acidului gastric. Gătitul prin tratament termic și acidul gastric omoară majoritatea bacteriilor din mâncare, dar endotoxinele sunt doar o componenta din membrana exterioară a bacteriilor gram-negative. Cu alte cuvinte, bacterriile moarte tot vin cu o încărcătură de endotoxine.
În momenul de față nu știu care categorie de produse animale are de obicei o încărcătură mai mare de endotoxine (carne vs ouă vs lactate). Dintre cărnuri, probabil carnea tocată conține mai multe endotoxine decât o bucată întreagă de carne.
Transportul endotoxinelor în sânge
Endotoxinele pot să reprezinte o problemă doar dacă acestea ajung în sânge, unde organismul le detectează și începe un proces inflamator pentru eliminarea lor. Cu alte cuvinte, nu contează cât de multe avem în intestin, atâta timp cât ele rămân acolo sau sunt eliminate cu ajutorul materiilor fecale.
Există 2 mari metode prin care endotoxinele pot să ajungă în sânge.
Permeabilitatea peretelui intestinal
Din diverse motive peretele intestinal care separă interiorul nostru de exteriorul nostru (în acest caz interiorul intestinului) poate fi deteriorat și apoi acesta va permite scurgeri de fel și fel de molecule care nu ar trebui să treacă prin perete (sau nu într-o cantitate atât de mare). Permeabilitatea foarte mare a peretelui intestinal deteriorat lasă un număr ridicat de endotoxine să intre direct în sânge unde acestea declanșează un sistem defensiv inflamator.
Transport clandestin
Circulă foarte mult informația că o dietă bogată în grăsimi animale crește riscul de endotoxemie metabolică. Se spune acest lucru deoarece, pe de o parte grăsimile servesc ca modalitate de transport pentru endotoxine și pe de altă parte deoarece grăsimile animale sunt considerate de mulți ca fiind cea mai mare sursă de grăsimi alimentare pentru oameni.
Realitatea este însă că, deși grăsimile pot servi ca intermediar de transport pentru endotoxine acest lucru nu este adevărat pentru toate grăsimile și nu este adevărat că doar grăsimile animale fac acest lucru. Am putea împărți grăsimile alimentare în 3 categorii importante – cu lanț carbonic lung, mediu și scurt. Dintre acestea doar grăsimile alimentare cu lanț carbonic lung folosesc un sistem de transport care poate fi folosit și de către endotoxine. Grăsimile alimentare cu lanț carbonic lung – deoarce nu sunt hidrosolubile, sunt împachetate de către celulele intestinale în niște submarine numite chilomicroni. Chilomicronii sunt apoi lansați în sistemul limfatic deoarece sunt structuri prea mari pentru a intra direct în circulația sanguină, iar ulterior ajung și ele în sânge. Endotoxinele sunt și ele structuri mari și au o componentă lipidică (lipidul A), ambele motive pentru care și ele pot folosi aceste submarine numite chilimicroni. Lipidul A nu este o toxină propriu-zisă, dar poate cauza probleme deoarece este atacată de sistemul imunitar. Mai mulți chilomicroni pot să însemne și mai multe oportunități de transport pentru endotoxine. Toate grăsimile alimentare cu lanț carbonic lung stimuleză sinteza de chilomicroni, nu doar grăsimile animale (renumitul ulei de măsline nu este o excepție), deși momentan nu aș putea să fac o ierarhie în funcție de lungimea exactă a lanțului carbonic lung sau a tipului și locației de legături între atomi. Spre deosebire de endotoxinele care intră în sânge direct prin spărturile prezente într-un perete intestinal deteriorat, cele care intră prin chilomicroni nu ajung direct în sânge.
Grăsimi animale mai periculoase decât cele vegetale?
Consider că în această privință se face o confuzie între variabile în sensul că, dacă niște carne tocată grasă crește mai mult nivelul de endotoxine din sânge decât, de ex., uleiul de cocos, atunci această creștere nu este neapărat din cauza originii grăsimii. O alternativă este întreg produsul (chiar și fără grăsime) care poate să vine și el cu un aport mare de endotoxine, iar grăsimea din aceeași cantitate de carne să funcționeze în sinergie cu aceste endotoxine și să le ofere niște chilomicroni pe care s-ar putea îmbarca. În schimb, uleiul de cocos vine cu grăsimile, și implicit cu chilomicronii, dar nu și cu un surplus de endotoxine. Cu alte cuvinte singergia dintre endotoxinele și grăsimile prezente într-un produs animal gras ar fi un factor mai important decât consumul de grăsime vegetale fără produse animale, sau consumul de produse animale slabe. Totuși, consumul de produse animale slabe împreună cu grăsimi vegetale ar putea duce la aceeași sinergie în care produsul animal ar contribui cu endotoxine, iar produsul vegetal cu grăsimi și, implicit, chilomicroni. În orice caz, nu văd de ce grăsimile animale ar fi mai periculoase decât produsele vegetale în această privință.
Endotoxinele alimentare vs endotoxinele din intestin
Grăsimile alimentare cu lanț carbonic lung ar trebui să aibă un impact mai mic asupra endotoxemiei decât s-ar părea la prima vedere deoarece acestea sunt absorbite de către organism prin chilomicroni la nivelul intestinului subțire, iar majoritatea bacteriilor, respectiv endotoxinelor, se află doar mai jos în sistemul digestiv – în intestinul gros. Chilomicronii produși de ingestia grăsimilor nu ar trebui să servească ca intermediari de transport pentru endotoxinele din intestinul gros – unde se află majoritatea. Totuși, acestea ar putea să servească ca intermediari de transport pentru cantitatea mai redusă de endotoxine care se pot afla în intestinul subțire, implicit provenite pe cale alimentară.
Acest fapt sugerează faptul că, deși intestinul gros conține cea mai mare aglomerare de endotoxine, endotoxinele din intestinul subțire (inclusiv alimentare) ar putea fi mai relevante pentru endotoxemie metabolică, ceea ce sugerează că produsele animale ar fi un factor mai important decât produsele vegetale atunci când acestea sunt consumate împreună cu grăsimi, fie ele animale sau vegetale. Cu privire la acest aspect, cel ma mic impact din partea produselor animale sau a produselor fermentate de orice fel ar fi atunci când acestea sunt consumate fără grăsimi cu lanț carbonic lung – de ex. piept de pui cu o salată de legume și ulei MCT sau natto fără grăsimi adăugate.
În prezența grăsimilor aliementare cu lanț carbonic lung, încărcătura de endotoxine este mai relevantă decât originea grăsimilor alimentare.
Nivel redus de inflamație cronică & spike-uri inflamatorii
Un nivel mic de inflamație cronică pare să fie un factor de risc pentru diverse boli cronice, dar efectul unor spike-uri de endotoxine este și mai neclar. Nu este deloc clar că ar trebui să nu mai consumăm produse animale sau produse fermentate în contextul unul intestin sănătos (fără scurgeri) și a unui organism cu bună capacitate de detoxifiere. O anumită doză de endotoxine ar putea avea chiar un efect hormetic asupra organismului (mai ales din cele familaire cum sunt în produsele animale), întărindul-l, așa cum au efect și polifenolii din plante (citește aici – Toxine naturale din plante – Polifenolii). S-ar putea ca efectul hormetic oferit de polifenoli să ofere beneficii chiar și împotriva endotoxinelor din sânge.
O abordare precaută este totuși o alegere bună.
Ce ai putea face în această privință?
I. Ar treubui să reduci utilizarea de antibiotice deoarece aceste au efecte negative asupra florei intestinale. Folosește doar atunci când este absolut necesar, conform indicațiilor medicale. Există situații în care tocmai antibioticele te pot ajuta împotriva unei endotoxinemii. Înainte, în timpul și după o cură de antibiotice ai grijă să folosești niște probiotice (ex. iaurt) și să consumi niște prebiotice (fibre și polifenoli).
II. Ai grijă ca o parte semnificativă din dieta ta să includă și produse vegetale proaspete (nu fermentate). Surse bune de proteine vegetale ar fi soia, nuci, semințe, fasole, năut, etc… . Produsele vegetale te pot ajuta să scazi încărcătura de endotoxine care ajung în intestin și pot contribui la sănătatea intestinului tău deoarece plantele conțin cantități însemnate de fibre și polifenoli. Acestea sunt surse alimentare pentru flora intestinală, iar flora, printre altele, produce anumiți compuși benefici precum o grăsime saturată cu lanț carbonic scurt numită acid butiric (îmbunătățește sănătatea peretelui intestinal).
III. Mănâncă alimentele proaspete, mai ales produsele animale. Dacă o bucată de carne este ceva mai veche înainte să o gătești, poate mai bine o arunci și folosești una proaspătă.
IV. Mănâncă produse animale de la animale sănătoase care au fost crescute în mediul lor natural și cu o dietă adecvată. Rareori vei găsi astfel de calitate în mezeluri. La ouă optează pentru cele crescute corespunzător de tine, sau cele comercializate cu codul 1 sau 0. Atunci când am fost în concediu în Italia am observat că ei nu țin ouăle la rece în magazin. Poate ar fi o idee bună să alegi oă care au fost ținute la frigider pentru a reduce riscul de infectare – mai ales dacă consumi ouă crude.
V. Mănâncă produse animale gătite chiar dacă gătitul nu schimbă cantitatea de endotoxine din ele. Gătitul omoară totuși o mare parte din bacterii astfel încât scad șansele ca multe să ajungă în intestin și să se reptroducă acolo, urmând ca ulterior să rezulte și mai multe endotoxine. Ai grijă la cantitatea și calitatea produselor crude precum somon, ton, prosciutto crudo, lapte nepasteurizat sau ouă crude. Dacă preferi să consumi carne gătită medium-rar, atunci optează pentru bucăți întregi de carne în favoarea cărnii tocate, sau alege întotdeauna o bucată de carne pe care poți să o toci acasă și să o gătești imediat. Ai grijă și fă tratament dacă ai probleme de prea puțin acid gastic. Acesta ajută în același fel ca și gătitul – în această privință.
VI. Ai grijă ca atunci când gătești cu carne crudă acea carne să nu se atingă de alte produse precum legumele proaspete – mai ales dacă acele legume nu vin gătite imediat.
VII. Ai putea să mănânci produse animale slabe și fără grăsimi adăugate > produse animale slabe cu grăsimi vegetale adăugate > produse animale grase.
VIII. Nu te panica în privința produselor animale sau a grăsimilor. Produsele animale sunt pline de nutrienți și pot să fie parte dintr-o dietă foarte sănătoasă. Grăsimile naturale de orice fel pot și ele să fie parte dintr-o dietă sănătoasă și, în plus, ai neovie de ele și pentru a absorbi vitaminele A, D, E, K sau diverse forme ale acestora + alți nutrienți, chiar dacă este vorba de același transportator (chilomicron) în care circulă și endotoxine.
Cum rămâne cu dieta ketogenică?
Una din cele mai mari misconcepții în legătură cu dieta ketogenică este legată de raportul de macronutrienți asupra energiei. În general se spune că aproximativ 80% din caloriile necesare trebuie să vină din grăsime, ceea ce este adevărat, dar nu a spus nimeni că 80% din calorii trebuie să provină din grăsimea alimentară. Ele pot să provină și din grăsimea care deja este depozitată în organism. Foarte mulți din cei care urmează o dietă ketogenică fac acest lucru tocmai pentru că vor să scape de câteva kilograme. Cu atât mai important este în acest caz ca o parte din cele 80% să provină din grăsimea interioară. Acest lucru înseamnă că dieta ketogenică nu reprezintă un risc de endotoxemie atât de mare cum își imaginează unii, mai ales în cazul unui deficit caloric.
În ceea ce privește nivelul inflamator din organism, multe studii au arătat că o dietă ketogenică poate chiar să scadă nivelul de inflamație din corp.
Un ultim aspect important ține de acele spike-uri de endotoxine în sânge în urma anumitor mese. Se prea poate ca acest fenomen să fie net dăunător dacă se repetă de 5-6-7 ori pe zi pe termen lung și în surplus caloric, dar, așa cum am spus mai devreme, mulți din cei care urmăresc o dietă ketogenică sunt în deficit caloric și cu siguranță nu mănâncă atât de des. De fapt, mulți urmează diverse forme de post, ceea ce înseamnă timp îndelungat între spike-uri de endotoxine.
1 Comentariu